Performanța în robotică înseamnă mai mult decât cod și mecanică. Înseamnă disciplină, echipă și foarte multă perseverență. Călin, elev la Atelierele Tamarei și membru al echipei Gamma, face parte din noua generație care duce România pe scena mondială a competiției FIRST Tech Challenge.
Am stat de vorbă cu el despre parcursul său, provocările din competiție și lecțiile care l-au adus până aici.
Care a fost primul gând în momentul în care s-a anunțat că echipa Gamma by Sava merge la Campionatul Mondial?
Primul gând, de fapt, nu a existat. Toată echipa se gândea că este posibil să ne calificăm mai departe, dar în momentul în care a fost strigată echipa noastră nu am mai știut ce să facem, în afară de a ne bucura și de a merge alături de celelalte echipe care urmează să reprezinte România la Houston.
Care a fost cea mai mare provocare tehnică pe care a trebuit să o rezolvați în timpul meciurilor?
Cea mai mare provocare tehnică a fost coordonarea autonomiilor cu alianțele noastre sau verificarea faptului că autonomia noastră individuală funcționează corect, exact așa cum ne dorim.
Ce a însemnat pentru voi obținerea locului 3 într-o competiție atât de strânsă?
Obținerea locului 3 în competiția FTC România a însemnat răsplata muncii depuse de-a lungul întregului an. Toate nopțile cu 2-3 ore de somn, orele la care nu am mai putut participa la școală, toate s-au concentrat în acest rezultat, într-o competiție considerată de mulți cea mai grea etapă a FIRST Tech Challenge.
Există un moment specific din timpul meciurilor pe care nu îl veți uita niciodată?
Cel mai probabil, momentul în care s-a încheiat penultimul nostru meci este unul pe care nu îl vom uita niciodată. În spate aveam o galerie mare, iar noi aveam presimțirea că urmează un rezultat favorabil, care urma să ne ducă în finală și să ne aducă numărul de advancement points necesar pentru calificarea la etapa mondială cu echipa Gamma și la cea europeană cu echipa RoboTitans.
Cum v-au ajutat cursurile de la Atelierele Tamarei să faceți față cerințelor din echipa de robotică?
Cursurile de la Atelierele Tamarei m-au ajutat să intru în lumea tehnică. Particip la cursurile de programare încă de când au apărut și am mers și în taberele organizate la Moeciu. Într-una dintre ele, acum 3 ani, am descoperit pentru prima dată FTC, iar întâlnirea cu o altă echipă din București m-a făcut să înțeleg că în liceu vreau să fac parte dintr-o echipă de robotică.
Ce abilitate învățată la ateliere v-a fost cea mai utilă?
Gândirea logică și comunicarea. Pentru a avea succes într-o echipă, fiecare trebuie să vină cu idei, iar pentru ca ele să fie bune, trebuie să fie logice și argumentate. Cursurile de la Atelierele Tamarei m-au ajutat să îmi dezvolt aceste calități, care m-au ajutat să devin core member în echipa de FTC din care fac parte acum.
Ce i-ați spune unui coleg de la ateliere care abia acum descoperă lumea roboticii?
I-aș spune că nimic nu se obține ușor. Pe parcurs vor apărea întotdeauna obstacole. Chiar dacă, în acel moment, par imposibil de depășit, există mereu o soluție, dar cel mai probabil o vei găsi după multe ore în care vei greși.
Cât de mult timp acordați pregătirii pentru prezentarea în fața juriului internațional?
Până acum, pregătirea pentru jurizare nu a fost foarte dificilă, deoarece am prezentat în fața unor profesori din țară, în limba română. Acum, situația este diferită. Vom prezenta în fața unui juriu internațional, în limba engleză.
Rămânem calmi și receptivi și ne bazăm pe portofoliul și caietul tehnic realizate integral de noi. În plus, vom participa la un bootcamp organizat de Nație prin Educație, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, unde vom învăța de la judge cu experiență internațională.
Ce reprezintă pentru voi oportunitatea de a reprezenta România la un asemenea nivel?
Este o oportunitate cu care ne mândrim. În același timp, vine și cu responsabilitatea de a concura la capacitate maximă, așa cum am făcut și până acum — nu doar pentru noi, ci și pentru cei care ne susțin: profesori, părinți și colegi.
Care este cel mai mare vis al vostru legat de cariera în tehnologie sau inginerie?
Cel mai mare vis probabil nu îl putem defini încă. Știm, în
să, că vrem să continuăm să colaborăm cu cât mai mulți oameni din cât mai multe domenii.
Deja lucrăm cu diferite companii din afara roboticii, dezvoltând soluții la probleme la care nu te-ai gândi că un sistem automatizat ar putea ajuta. Prin FTC, ne dorim să construim parteneriate cu organizații deschise spre inovare.
Ce element din cultura robotică a altor țări sunteți curioși să descoperiți?
Ne dorim să descoperim ideile și perspectivele pe care tinerii din alte țări le au despre viitor. La Houston vom fi înconjurați de generația care va activa în domeniile în care ne dorim și noi să lucrăm, așa că vrem să înțelegem cum văd ei viitorul.
Ce sperați să aduceți înapoi în România, dincolo de un eventual premiu?
Dincolo de un premiu, ne dorim să aducem acasă experiența și lucrurile bune pe care le învățăm acolo. Vrem să arătăm că, oricât de greu pare să ajungi departe, este posibil.
Chiar și o echipă formată din liceeni poate reuși, cu multă muncă, speranță și, uneori, puțin noroc.
Dacă ați putea rezuma drumul vostru într-o singură propoziție?
Niciodată nu te mulțumi cu suficient. Încearcă mereu să-ți găsești limitele.
Povestea lui Călin arată clar că performanța în robotică nu este despre un moment, ci despre un proces: ani de muncă, încercări și evoluție constantă. De la primele interacțiuni cu programarea la Atelierele Tamarei și până la calificarea la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, parcursul său reflectă potențialul unei generații care învață să construiască viitorul.
Participarea la etapa mondială nu este doar o reușită personală sau de echipă, ci și o dovadă că elevii din România pot performa la cel mai înalt nivel internațional, atunci când au acces la educație, mentorat și oportunități reale de dezvoltare. Fiecare tabără de robotică, de la munte la Moeciu, l-a avut pe Călin prezent, demonstrând dedicarea și pasiunea sa pentru tehnologie.